READING

Vocea lui Petrișor

Vocea lui Petrișor

Petrișor poartă o șăpcălie roșie, cu dreptunghiuri albe care încep din spate și ajung pe cozoroc. Are un pix prins în ariciul de strângere a șepcii, pe care îl sucește de la dreapta la stânga, ca să nu se observe în poze. Acum e în baia grădiniței din satul Pietrișu. Apucă cu mâinile un tricou negru, îl trântește sub jetul de apă al chiuvetei și torpilează gel de duș. Freacă cu mișcări mecanice, sus, jos, dreapta, stânga, toată țoala. Nu-i tricoul lui, ci al unei fete din tabără. Lângă el, în cealaltă chiuvetă, stau la înmuiat alte haine adunate de la cei din tabără, cărora le-a spus: „Îmi spăl pentru mine. Dați-mile și pe ale voastre.” Așa se întâmplă și la Petrișor acasă. „Maică-mea nu voia să bage mașina doar pentru mine”, așa că, atunci când avea un tricou murdar, pe care voia să îl poarte, îl îndesa în chiuveta din baie și-l dichisea. Cu timpul, a început să spele și hainele celor din familie. S-a adaptat.

În fapt, povestea lui de până acum, a unui Petrișor la 14 ani, leagă-n ea un șir de mult mai multe adaptări la ce se întâmplă în jur. Petrișor s-a născutîn 2003 cu anemie, pe care a moștenit-o de la bunicul din partea mamei. Apoi anemia s-a dovedit a fi talasemie, o boală ereditară tradusă prin lipsa de anticorpi și hemoglobină în sânge sau „cu imunitatea la pământ”, cum zice Petrișor, care a crescut luând pastile „cu lopata”. Petrișor vorbește mult, „suficient de mult pentru 15 reportofoane”, spune el. Iar de fiecare dată spune vârsta exactă. „Știu anii pentru că i-am consemnat. Chit că par eu că am memorie proastă, îmi aduc aminte toate fazele nașpa din viața mea”, spune el. De exemplu, de orele de la școală, când era mai mic. „Eram într-a patra când ne-a pus să spunem toate punctele de la granița României, dar le-am învățat atât de bine încât nu mi-am mâncat bătaie. Dar era ceva de genul: greșeai o dată și primeai patru bețe la palmă.” Viața unui elev nu e atât de simplă. „Știți termenul ăla bullying?” Există și din partea copiilor, și din partea profesorilor. Petrișor a avut câteva experiențe așa în școala generală, dar el a ales să evite orice formă de altercație și să fie foarte retras. „Asta e toată chestia. Și în clasele mici eram potolit.” Dar pentru că nu știa să se bată, deci, spune el, nu era șmecherul școlii, se trezea alergat cu ușa scoasă din balamale. Privind în urmă, Petrișor spune, totuși, că, în afară de „glumele proaste ale colegilor”, ei erau foarte ok.

Cu toate astea, Petrișor spune că învăța și de plăcere. Dacă știai lecția, profesoara te lăsa să te joci cu jucării sau să desenezi. „După aia, în V-VIII, nu m-a mai atras cu nimic vreun profesor. Pur și simplu le era scârbă să-ți predea”, povestește el. De aceea, tabăra și școala nu au nimic în comun, spune el. În tabără e ascultat. La dezbaterea organizată de participanți în a patra zi a taberei, pe 7 august, Petrișor a dat exemple legate de ce consideră el a fi inechitatea în educație. Cu un tremur zgribulit în voce, care s-a pierdut pe parcurs, a argumentat, apoi a răspuns întrebărilor din public. Și era un public, cum ar fi, de oameni importanți: profesori, specialiști, președinți de instituții, senatori. Iar Petrișor i-a făcut pe toți să asculte și să ia aminte. A mai ridicat problema unor profesori care mănâncă în timpul orei, sau stau pe telefon, toate în loc să predea. Petrișor dădea voce mai multor tineri din tabără care, cu o zi înaintea dezbaterii, recunoșteau că se simt neapărați, vulnerabili în fața profesorilor și directorilor. Nu mulți au vrut să intervină, în acea zi. Petrișor s-a ridicat în picioare și a vorbit repede, ba foarte repede, ca de obicei, dar clar și cu suflet. Petrișor vede vulnerabilitatea, în general, ca un atu, sau, cel puțin, ca pe ceva valoros. Și nu e de acord cu toți băieții care se bat în piept că sunt mari și tari. Să fii tare înseamnă și să fii vulnerabil, să îți asumi treaba  asta ca parte din tine. Sunt gânduri crescute cu grijă în Petrișor, care, pe cât e de vorbăreț, pe atât e și de reflexiv.

Alexandra, o altă participantă, crede despre el că le gândește bine, ca un om mare și își poate face o opinie despre orice, ai ce discuta cu el. Câteva zile mai târziu, la Palatul Parlamentului, Petrișor i-a vorbit deputatului Cristian Ghinea despre costul transportului spre școală, care nu e decontat decât parțial și insuficient. A apăsat butonul pentru a porni microfonul și nu-l mai puteai opri. E o sete de a fi ascultat, pe care o astâmpără, vorbind cu modestie. Dar vizita la București e o poveste pentru mai târziu.

Din toamnă, Petrișor va studia la Colegiul Tehnic Energetic din București. Mama lui nu a fost de acord să meargă acolo din cauza mediei generale de admitere, care era trei, dar a fost în vizită, a vorbit cu profesorii și s-a convins că e un liceu de o notă mult mai mare. “Plus că mie îmi place profilul, cel electric, deci nu avea ce să-mi facă”, spune Petrișor.

Iubește anime-urile. Primul astfel de serial a fost Naruto, la opt ani. După, nu s-a mai uitat la niciun anime până acum doi ani, când cel mai bun prieten i-a zis „uităte, uită-te”, iar Petrișor a început să fie fascinat de cultura japoneză. Așa a început să prindă și limba japoneză. Când vede ceva drăguț sau vorbește despre o fată pe care a plăcut-o, spune că era foarte „kawaii” (n.r. citit cauai), adică drăguț în japoneză. Și oamenii din tabără sunt kawaii. Și copacii din curtea grădiniței prin care s-a cățărat. Dar mai ales aerul de țară. „La București e așa o îmbâcseală… Când am ajuns și am tras aerul ăsta în piept simțeam că nu pot să respir ca lumea, pentru că eu trăgeam în piept numai fum de mașină. Aici trăgeam în piept aer adevărat.” Rolul lui în tabără, alături de ceilalți tineri, este să descopere problemele satului, să vină cu soluții și să-i convingă pe cei din Parlament, atunci când îi vor vizita, că e musai să le rezolve. Petrișor ar vrea ca grădinița din sat să fie renovată și să devină o școală de meserii pentru părinții care nu au făcut liceul. Iar toți copiii să studieze la școala din comună și să-și ia drept exemplu și motivație pentru învățat proprii părinți.

Acum, tot ce mai așteaptă este să ajungă la Parlament unde o să vină și mama lui. O să-i aducă desenele făcute de el cu personaje din anime-uri, pentru că vrea să le ofere educatoarei din Pietrișu. „Ea vrea să le arate copiilor de la școală drept exemplu” spune Petrișor. Apoi, vrea să le posteze și el pe internet. „Vreau să transforme grădinița asta într-o școală de meserii. Ar fi super ok ca părintele să fie aici și să învețe o meserie, deoarece copilul ar vedea la părinții lui că fac chestiile alea, ar deprinde-o și el la rândul lui de la ei și ar învăța și cu mai multă plăcere. Asta ar fi o chestie super!”

Poveste scrisă de Oana Barbonie, văzută de ea și Tiberiu Mihail-Cimpoeru în vara lui 2017.

Vezi cum a fost în tabără anul trecut:

Mai jos găsești mai multe povești din tabăra „Creștem comunitate de activiști”:

MOBILIZARE PENTRU ECHITATE

Avem nevoie de sprijinul vostru! Credem în ideea că o lume mai justă se poate clădi numai cu solidaritate și cu resurse folosite responsabil.

Pentru informații referitoare la activitatea noastră sau pentru o discuție despre cum ne poți sprijini, scrie-ne un e-mail la office@humancatalyst.ro sau trimite-ne un mesaj pe pagina noastra de Facebook.

Dacă dorești să faci o donație în lei, iată informațiile de care ai nevoie:

ASOCIAȚIA PENTRU EDUCAȚIE ȘI JUSTIȚIE SOCIALĂ HUMAN CATALYST, CUI 33656932, IBAN  RO86CECEB00130RON3865301, deschis la CEC Bank.

De asemenea, poți redirecționa 20% din impozitul pe profit (pentru persoană juridică) sau 2% din impozitul pe venit (pentru persoană fizică – formularul online poate fi completat aici) pentru unul dintre proiectele noastre. Contactează-ne și îți putem oferi mai multe informații.

Îți mulțumim că ești alături de noi pentru a depăși inegalitățile și a da șansa fiecărui copil să își atingă potențialul maxim!


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.