Un erou la 15 ani

E o zi de început de august, iar în curtea grădiniței din satul Pietrișu, Samuel sau Sami, cum ți se prezintă, își adună pasul printre caisele căzute pe iarbă și‑și mijește ochii‑n telefon. Îi ridică de abia când îi spun de interviu.

Sprâncenele se înalță și ele, începe să chicotească cu juma’ de gură, iar trăsăturile i se îngrămădesc și mai
tare la mijloc de chip: nasul puțin încovoiat, ochii căprui alungiți și o mustață rară. „Mă simt ca și cum am făcut ceva eroic. Nimeni nu mi‑a mai luat interviu”, îmi spune. De fapt, Sami a mai fost erou pentru echipa de fotbal a comunei în care joacă de câțiva ani. Acum câteva luni, într‑un meci c‑un scor de 1‑0 pentru adversarii bucureșteni, Sami a reușit să egaleze. „M‑am dezbrăcat de tricou și‑am dat trei ture de teren. Un băiat a început să plângă. Era foarte emoționant.” Tot au pierdut cu 2‑1 pentru că ei erau mai pitici, dar a fost cel mai bun rezultat obținut de jucătorii comunei. „Au jucat cinci echipe de la noi, din Găujani, și n‑au dat un gol. Noi am ieșit cel mai bine cu București. Unii au ieșit și cu 6‑0, 5‑0.”

Sami e din Pietrișu, are 15 ani și‑i ăl mai micu’  dintre șapte frați. Când nu bate mingea pe terenul de fotbal din sat, cum se întâmplă uneori și la două noaptea, pe Sami îl găsești la un kilometru de casa sa, cântând în corul bisericii adventiste. Muzica nu e neapărat pasiunea lui și nici nu crede că are voce, dar toți îl numesc capul corului. Fără el, nu se poate, îi spun prietenii și, când se poate, Sami își îndeplinește rolul și prin alte colțuri de țară cu devotament.

„Am fost și la Șerbăneasa. Am cântat. A fost frumos. Ne‑am simțit bine. Am fost și la Pietroșani. Deci, noi umblăm, cum ar veni, prin toată țara.”Tot prin intermediul bisericii, a ajuns din eroul terenului de fotbal, la eroul familiilor cărora le oferă, împreună cu alți enoriași, pachete cu mâncare, haine, chiar și telefoane, cum s‑a întâmplat anul trecut, de Crăciun. Atunci au dat o sută de cutii prin Giurgiu, au pus și bani ei între ei și‑așa un copil a primit de la Moșu’ un telefon și‑a plâns o droaie de minute. Când se întâmplă să nu aibă deloc bani de donat, cotrobăie toți prin dulapuri și caută haine bune, dar pe care nu le mai poartă și le dau altor copii. Sami nu‑și spune nici erou, nici activist. Dar, în toate drumurile astea‑n sus și‑n jos, cu cântat sau dăruit, și‑a dat seama cât de importantă e implicarea într‑o comunitate. „Sunt (n.r. implicat) de atâția ani de zile. Nu a devenit o povară, ci o obișnuință pentru mine.”

Dacă îți faci loc lângă el când povestește despre asta, dai de același puștan cu tricou albicios și model crăpat de mai devreme, dar sprâncenele îi împing fruntea‑n sus, îi cască ochii entuziaști și brațele îi fug de pe telefon ca semne explicative în aer: „De exemplu, am strâns în două luni de zile cinci milioane. Ne‑am dus la Giugiu, am luat mâncare. Nebunește. Am dat la o familie din Pietroșani și au început să plângă oamenii ăia. Efectiv voiau să ne pupe mâinile. Cu cazurile astea ne ocupăm. Noi suntem cadourile.”

Astăzi, Sami e ghid pentru ceilalți tineri veniți din București. Le arată ulițele satului și le prezintă famiile
răsfirate în ele. „Bună ziua, noi suntem cei de la grădiniță, c‑o tabără, un ONG de la București. Aveți copii? Ce aveți să ne spuneți?” Prind glas și Petrișor sau Mihai, alți puștani ajunși aici din Capitală pentru o săptămână de pus sub lupă problemele comunității din Pietrișu. Sami face zilele astea ce‑i place cel mai tare: „să fiu un om al mișcării”. De mai bine de două luni de zile, de când a intrat în vacanța de vară, nu mai umblă: „La nouă seara ies. Beau un suc și mă duc acasă. Cam atât”. Tabăra organizată în sat nu‑l lasă să stea. Au avut în program jocuri de cunoaștere, s‑au jucat cu mingea pe terenul de fotbal de lângă grădiniță, băieți și fete. „Toate activitățile mi‑au plăcut. Cel mai tare a fost când am mers pe terenul de lângă grădiniță. Ne‑am simțit în largul nostru. Am zbierat.” Dacă îi mai place ceva e că toți ceilalți participanți sunt prietenoși și „nimeni nu vorbește de rău pe nimeni”.

„Mie îmi place în tabără, că nu ne jignim. Suntem mulți țigani cuminți”, spune el. Sunt o echipă și lucrează împreună, nu ca la școală. „La noi în școală e pe cont propriu. I‑ai dat‑o la unu, suferi a doua zi. Tac‑su te bate.” Sami povestește că ora lui preferată, pe lângă cea de sport, era cea de română. Cinci minute li se preda lecția zilei, iar după, profa îi întreba despre ei, despre ce vor să facă și cum sunt. Începeau discuții și așa trecea ora. „Mie asta îmi plăcea cel mai mult la ora ei, dar acum a plecat din cauza copiilor. Pentru că copiii sunt răi la noi în școală. Ei sunt tot timpul pe scandal. De exemplu, la noi în școală e foarte mare rasism. Sunt țigani, zicem așa, și de exemplu, se duce unu’ undeva sau într‑o inspecție și zice <<Bă, Sami, tu nu intri. De ce? Că nu ești prea deștept pentru inspecție și mă faci de râs.>> Și să‑ți mai vină să te duci la școală acuma? Nu știu.”

Au fost multe conflicte, dar a trecut peste ele. Chiar și așa, la școală spune că nu‑i prea place. E multă teorie și nimic practic. Mereu se discută în clase că vor face și altceva, dar niciodată nu se întâmplă. „La sport ne mințea proful că <<Bă, facem nu știu ce. Nu facem că‑i frig. Nu avem căldură suficientă în sala de sport.>> Ne minte cu frumosul și noi îl credem.” Chiar anul ăsta i‑a cerut banii pe care i‑a oferit cu ceilalți colegi de clasă pentru cumpărarea unei mingi de fotbal. Pusese fiecare 15 lei, un milion de lei vechi totalul, iar proful a venit cu o minge de plastic, care s‑a spart imediat. Când i‑a spus că nu‑i corect, Sami zice că a fost luat la bătaie de profesor. A mers la directoarea școlii, i‑a cerut să facă ceva, dar aceasta i‑a spus: Sami, fii și tu cuminte, nu mai căuta altercații. Discriminările există și între elevii romi, care sunt mult mai puțini, vreo zece, doișpe, povestește Sami, și restul români. „Fetele nu vorbesc cu noi, nu nimic. Te uiți pe ele și zic, De ce, mă, țiganule, te uiți pe mine? Și rămâi blocat. Așa e la noi.”


Sami are opt clase aproape terminate. Trebuia să fie la liceu, dar acum juma’ de an, după o confruntare cu un coleg de școală, i s‑a scăzut nota la purtare și, după cum spune, repetent scria pe fața lui. Bătaia a început după ce Sami i‑a cerut acestuia să nu mai fure băuturi energizante de la fetele din școală. „I‑am zis: Bă, Gabi, nu mai fura, boss. Nu e frumos. Uite, ele-s fete. Fură de la băieți. Și mi‑a dat o palmă, i‑am dat doi pumni și a căzut. Nu știu cum i‑am dat eu mai tare. A venit maică‑sa și a întrebat cine e Radu. Eu sunt, am zis. A venit, m‑a luat la bătaie. Eu am stat, ce să fac”, povestește el. Voia să ajute din nou, cum o face și când pleacă să ofere daruri prin satele vecine, dar a rămas repetent. Când au aflat, părinții nu l‑au bătut, dar au hotărât să nu‑l mai lase la școală. Sami a continuat să meargă. La toamnă intră iar în clasa a opta. Visul lui este să își ia permisul de conducere și să plece la rudele stabilite la muncă în Anglia sau Spania. Nu e sigur unde, ci doar că la liceu ar vrea să învețe mecanică. „Mecanic îmi place. Îmi plac mașinile. Mult.” Vrea să aibă zece clase, „că e legea aia de 11 clase când vrei să dai de permis”, să se înscrie în echipa de fotbal a liceului, să‑și ia permisul. Iar după, să plece din sat.

„Fac cel puțin zece clase, iar după aia mă duc în Anglia, la muncă. E o chestie banală, cred eu, să bagi banii în liceu și după aia să câștigi un salariu de 13 milioane la o lună, când în Anglia câștigi 40 de milioane la o săptămână. Nu contează ce faci. La gunoi, să zic. Reciclezi gunoaie și‑ți dă 90 de lire pe zi. E unchiu‑miu acolo. Am rude și‑n Spania. Deci am unde să mă duc. Unde deschid ochii, toți mă primesc. Mai merg doi ani la liceu pentru permis. S‑a dat legea pentru 11 clase. Bine, merge și cu zece. Îmi dau diplomă și aia e. Plec.”

Poveste scrisă de Oana Barbonie, văzută de ea și Tiberiu Mihail-Cimpoeru în vara lui 2017.

Vezi cum a fost în tabără anul trecut:

Mai jos găsești mai multe povești din tabăra „Creștem comunitate de activiști”:

MOBILIZARE PENTRU ECHITATE

Avem nevoie de sprijinul vostru! Credem în ideea că o lume mai justă se poate clădi numai cu solidaritate și cu resurse folosite responsabil.

Pentru informații referitoare la activitatea noastră sau pentru o discuție despre cum ne poți sprijini, scrie-ne un e-mail la office@humancatalyst.ro sau trimite-ne un mesaj pe pagina noastra de Facebook.

Dacă dorești să faci o donație în lei, iată informațiile de care ai nevoie:

ASOCIAȚIA PENTRU EDUCAȚIE ȘI JUSTIȚIE SOCIALĂ HUMAN CATALYST, CUI 33656932, IBAN  RO86CECEB00130RON3865301, deschis la CEC Bank.

De asemenea, poți redirecționa 20% din impozitul pe profit (pentru persoană juridică) sau 2% din impozitul pe venit (pentru persoană fizică – formularul online poate fi completat aici) pentru unul dintre proiectele noastre. Contactează-ne și îți putem oferi mai multe informații.

Îți mulțumim că ești alături de noi pentru a depăși inegalitățile și a da șansa fiecărui copil să își atingă potențialul maxim!


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.