READING

Situația nu este deloc roz! (Ep. 1. Săcele, Brașov...

Situația nu este deloc roz! (Ep. 1. Săcele, Brașov)

Din 2011, Legea Educației art 58 prevede afterschool-uri gratuite pentru toți copiii din România, incluzând o masă caldă, sprijin pentru teme și dezvoltare personală. Totuși, în niciun an nu au fost alocate fonduri de la bugetul de stat.

Începem difuzarea unei serii de materiale în care vei cunoaște profesori, părinți și copii vorbind despre necesitatea programului Școală după Școală (SdS).

Trimite și tu o scrisoare la adresa cabinet@edu.gov.ro (ne poți include în conversație la Cc: office@humancatalyst.ro) și vino alături de noi la evenimentul Situația nu este deloc roz! https://goo.gl/xMd60w Poți folosi modelul nostru de scrisoare:

Stimate Domnule Ministru Pavel Năstase,
Programul Școală după Școală (SdS) este destinat tuturor copiilor, iar legea prevede explicit că în cazul școlilor cu elevi din grupurile dezavantajate statul poate finanța programul de la bugetul de stat. Până în prezent, tocmai cei care au cea mai mare nevoie de sprijin suplimentar nu au acces la Program: copii și tineri din familii cu statut socio-economic scăzut. Soluția este alocarea de resurse de la bugetul de stat, destinate implementarii la nivel național a Programului SdS, cu prioritizarea anuală a unităților școlare beneficiare, în funcție de gradul de risc al elevilor din școală.
Solicităm respectarea angajamentelor asumate de Parlament și Guvernul României în urmă cu 6 ani – art. 58 (4) al Legii Educației Naționale și OMECTS nr. 5349/ 07.09.2011 – prin bugetarea Programului SdS, astfel încât să fie accesibil celor aproape 400.000 de elevi defavorizați, în situație actuală de risc educațional și implicit, excluziune socială pe termen mediu și lung.
Vă solicităm să deblocați procedurile instituționale iar programul Scoala dupa Scoala sa fie finanțat de la b
ugetul de stat!

#SituatiaNUesteDelocRoz #ScoalaDupaScoala #SdS #HumanCatalyst #Afterschoolgratuit #Educatie

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.