READING

„Nu mi-aș imagina viața într-un alt sat”

„Nu mi-aș imagina viața într-un alt sat”

Edera Racolțea scoate manualul de biologie de clasa a XI-a și se așază la masă, lângă sobă. Nu se pregătește pentru ora de a doua zi, ci pentru un termen ceva mai îndepărtat: ziua în care va da examen la Medicină în București. Știe clar ce vrea: să se specializeze în pediatrie. O întreb unde s-ar vedea peste zece ani. „M-aș vedea în Valea Corbului, dar cu un loc de muncă stabil, să pot să ofer copiilor ceva mai bun. Nu m-aș vedea cum sunt alții din sat, fără niciun loc de muncă, fără niciun venit, să depind de alocație, de munca sezonieră și de lemne. Nu, chiar nu”, spune Edera. S-ar întoarce în Valea Corbului ca să-și deschidă un cabinet și să le fie de folos numeroșilor copii din zonă, pentru că ei dintotdeauna i-au plăcut copiii. În momentul de față, nu există în Valea Corbului nici măcar un dispensar.

Acum are 17 ani și este unul dintre puținii tineri din Valea Corbului care merg la liceu. Pleacă cu microbuzul la 7 dimineața spre Pitești și se întoarce în sat la 4 după-amiaza. E în clasa a XI-a la un liceu teologic penticostal. La profilul său, a studiat biologia și chimia doar într-a IX-a și a X-a, iar acum trebuie să învețe pe cont propriu dacă vrea să continue cu Medicina. S-a hotărât să se țină de ritmul normal al lecțiilor pentru a nu trebui să învețe toată materia înaintea admiterii, dar știe că ar avea nevoie și de meditații. Când nu înțelege o noțiune, își notează și încearcă să afle de pe net.

Edera e o fată sfioasă, dar dincolo de sensibilitatea ei se simte hotărârea și mândria. Știe că are respectul oamenilor pentru că a mers mai departe cu studiile și crede că ăsta e un semn bun pentru generațiile care vin din urmă.

„Dacă ei văd asta la noi, ar fi un lucru bun să ia exemplu să și practice, să-și trimită copiii la școală, să se intereseze. Cred că ușor-ușor vor încerca.”

La urma urmei, nici părinții ei n-au multă școală și, pentru că viața le-a fost grea după aceea, au înțeles cât de important e ca măcar copiii lor să meargă mai departe. Amândoi pleacă periodic la muncă în străinătate.  Ȋn noiembrie s-au întors din Cehia, unde au lucrat ca sezonieri  la împletirea coronițelor pentru Craciun, o ocupație frecventă printre oamenii plecați de aici. N-a mers la fel de bine ca în 2015, pentru că numărul celor care au învățat să facă coronițe a crescut în ultimii ani: mulți dintre cei care au mers acolo au învățat să facă, iar piața s-a cam umplut.   

I-au povestit și ei cum era pe vremea lor. Mama Ederei a făcut patru clase, pentru că avea cinci frați mai mici. Când părinții plecau la muncă, ea trebuia să rămână cu ei acasă. Tatăl său a terminat cu greu opt clase. Mergea pe jos până la școală și înapoi, fără măcar vreun pachet cu mâncare. Când se întorcea, găsea pe sobă o bucată de turtă și aia era mâncarea lui. „Nu mai avea la ce să mai facă mofturi, pentru că știa că n-avea altceva.” Se mulțumea cu bucata lui de turtă.

Ei au încurajat-o întruna pe ea și pe fratele ei, Adi, care lucrează acum ca matrițer. „[Părinții] ne-au explicat: «uite, dacă noi școală n-am făcut, nu putem să vă oferim tot ce vă doriți. Faceți școală ca voi, la rândul vostru, să puteți să oferiți». În școală ne-au sprijinit foarte mult. Oricât ar fi avut de puțin, se împrumutau și tot îmi dădeau bani să plătesc abonamentul de transport.”

A avut și profesori care s-o stimuleze, precum și alții care au încercat să pună piedici. În generală, la Urlucea, a avut un profesor de matematică care i-a devenit diriginte în clasele a VII-a și a VIII-a și care-i discrimina pe elevii de etnie romă, spune Edera. Pentru că noi eram «țigani», iar «țiganii sunt proști», ne punea prin ultimele bănci. La tablă nu ne scotea, doar atunci când știa sigur-sigur că n-am înțeles și voia să ne dea notă mică.” Odată, a scos-o la tablă pe una dintre prietenele sale, ea n-a știut să rezolve problema, iar pentru asta i-a dat cu rigla peste picioare. Era dureros pentru Edera să vadă un profesor că face așa ceva. „M-am ridicat din bancă și m-am dus direct la doamna directoare. În anul acela – eram în clasa a VI-a – m-a lăsat corijentă la matematică. Am venit în toamnă și am dat corijența. Deci chiar au fost probleme pe tema discriminării, dar am trecut peste asta.” Din fericire, la liceu n-a mai avut parte de asemenea tratamente.

Din câte știe, asemenea lucruri se întâmplă mai rar, dar nu neapărat pentru că percepțiile s-au schimbat, ci pentru că ruptura dintre elevii români și cei romi s-a accentuat: Edera spune că aproximativ 80% dintre elevii școlii din Urlucea provin din Valea Corbului, pentru că mulți părinți români au preferat să-și transfere copiii la Topoloveni sau în alte părți.

Ei nu i-a fost însă niciodată rușine că este din Valea Corbului. „Nu mi-aș imagina viața într-un alt sat, nu mi-ar fi trebuit o copilărie altundeva. Îmi iubesc satul, chiar dacă nu e așa bogat”, spune tânăra. Satul e unul izolat și lipsit de posibilități, însă oamenii de aici sunt respectuoși și foarte uniți, adaugă Edera. Când moare cineva și familia n-a avut bani să-l înmormânteze, s-au găsit oameni care să meargă din casă în casă ca să strângă bani pentru cele de trebuință.

Crede că satul va evolua și că oamenii vor înțelege că e nevoie de școală, cel puțin așa speră. „Deja părinții au început să aibă o altă mentalitate, au văzut că școala e un lucru bun și că fără școală chiar nu se poate. Dacă vrei să trăiești mai bine și în rândul oamenilor, trebuie neapărat să ai școală, altfel nu poți să te descurci.” Numărul abandonurilor școlare a mai scăzut, dar mai e destul de lucru: „Singura problemă ar fi că părinții pleacă în străinătate și își lasă copiii cu bunicii. Iar bunicii au rămas cu mentalitatea aia: «să stai acasă să mă ajuți».”

Deocamdată, face și ea ce poate pentru satul ei. E unul dintre membrii grupului de inițiativă susținut de Human Catalyst. Îi învață pe cei mici cântece și jocuri, vorbește cu ei despre traseul ei până la liceu, despre greutăți și despre cum pot fi ele depășite. Știe că nu se poate face schimbare cu 10-15 oameni, dar că e un nucleu în jurul căruia comunitatea să se strângă. Copiii au început să aibă încredere în ei, încet-încet vor fi convinși și părinții.


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.