READING

Marius își face temele de părinte

Marius își face temele de părinte

Un bărbat voinic, în haine de lucru, intră în sala școlii din Valea Corbului, județul Argeș, unde se ține întâlnirea grupului de lucru organizat cu ajutorul Human Catalyst. Marius Păcuraru a întârziat câteva minute, așa că se așază într-un colț, lângă tablă. În această dimineață de sâmbătă, grupul discută despre dificultatea de a-i ține pe copii – marea majoritate de etnie romă – la școală și despre contribuția pe care o pot avea părinții. „Ce se poate face? Practic, nu teoretic”, întreabă Adrian Marin, de la Human Catalyst, la începutul discuției.

Marius așteaptă să-i vină rândul la cuvânt, că are lucruri de zis. De la începutul anului școlar, el e membru în consiliul de administrație al școlii din Râncăciov, acolo unde majoritatea elevilor din Valea Corbului merg după ce termină patru clase aici. Când are cuvântul, vorbește fără ocolișuri. Vocea lui răsună în sală, deși în niciun moment nu ridică tonul. Spune că, la ultima ședință a consiliului de administrație de la Râncăciov, s-a discutat despre cât de slab pregătiți sunt copiii care vin de la școala primară din Valea Corbului. Fiindcă aceștia reprezintă în jur de 70% din totalul elevilor din Râncăciov, Marius s-a gândit că ar fi o idee bună să se organizeze o ședință aici, la Valea Corbului, unde e sursa problemei. E greu de ambele părți: se face școală puțină, orele încep târziu, iar învățătorii buni pleacă repede spre locuri unde le e mai ușor; de cealaltă parte, părinții – între care mulți sunt plecați în străinătate – devin în general dezinteresați și nu prea-și susțin copiii să continue școala.  

La urma urmei, și Marius ar avea destule de făcut. Lucrează ca pompier civil la o fabrică de motoare electrice din Pitești, iar în afara serviciului mai lucrează și în construcții ca să-și poată întreține familia. I se pare însă esențială implicarea în activitatea școlii, pentru că e vorba de copiii lui. Are doi băieți și două fetițe. Între băieți, cel mai mare are 11 ani și învață în Râncăciov, cel mai mic face doi ani în februarie. Fetele sunt la mijloc: una împlinește șapte ani în februarie, cealaltă are cinci ani.

Nici la catedră nu era nimeni care să-l susțină. „Pur și simplu sufletul meu m-a îndemnat să merg la școală”, explică Marius. În generală i-a fost cel mai greu. Diferențele față de școala făcută în Valea Corbului erau mari. „Aici, unde am stat dintr-a întâia până-ntr-a patra, am fost premiantul clasei. Și când m-am dus la V-VIII, în primul an am rămas repetent.” În fiecare trimestru rămânea corijent la istorie pentru că avea un profesor care preda într-un fel care i se părea de neînțeles. În plus, mergea zilnic pe jos vreo șase kilometri până la școală, pentru că în anii ‘90 nu erau microbuze.

Dacă ar fi fost după părinți n-ar fi mers mai departe de generală. „O să-ți spun vorbele lui tata când a văzut că vreau să-mi fac dosarul ca să mă duc la profesională la Ștefănești, îmi spune: «Băi Marius, tată, nu te mai du la nicio școală! Las’ că vorbesc eu la mine la serviciu și te angajez acolo, ce-ți trebuie ție școală?»”

Ca să se întrețină la școala profesională, muncea la cineva în curte: căra materiale, muta pietrișul. În familia respectivă era un profesor, care l-a sfătuit să facă liceul la seral. „Mi-a recomandat un liceu, m-a ajutat să-mi fac dosarul și, când am văzut că cineva mă îndeamnă, am simțit în interiorul meu că trebuie să fac lucrul ăsta.” A avut iarăși probleme cu taică-su, care-i spunea să lase prostiile și să se angajeze. S-a ambiționat și a făcut liceul. După aceea a făcut armata la pompieri, domeniu în care lucrează și acum.

Când a terminat Marius liceul, în 2003, era al doilea din Valea Corbului care reușea asta. Prin anii 2007-2008 au mai apărut trei-patru copii care-au reușit asta. „Acum deja s-a mai îmbunătățit situația”, explică el. Estimează că, la începutul anilor ‘90, abandonul școlar era pe la 40% în Valea Corbului. Procentul a scăzut până la 20% în anii următori, apoi s-a stabilizat pe la 5%, spune el.  

Nu este o zi în care să nu-i spună băiatului cel mare, Tomas, cât de importantă este școala. În prezent nu e nici primul din clasă, dar nici ultimul: are note de la 7 în sus. „De fiecare dată îi spun: «Tomas, învață pentru că școala este o punte prin care tu să-ți creezi un viitor». Duc o luptă extraordinară.” Îl ajută cum poate la teme. Din fericire, e unul dintre puținii părinți din Valea Corbului care se mai pricepe cât de cât.

Era nevoie de mai mult de-atât. Proiectul „Creștem comunitatea” dezvoltat de Human Catalyst i-a ajutat pe săteni să se strângă într-un grup de inițiativă care să facă lucruri concrete pentru copiii de aici. „Au venit cu psihologi, cu antreprenori care ne-au ajutat să facem un plan de bătaie. I-au ajutat foarte mult pe copii să-și dezvolte abilitățile prin ateliere de fotbal, atelierele pe care le fac doamna Vali și doamna Anișoara, de quilling. A fost un ajutor binevenit în Valea Corbului și s-a cunoscut. (…) Vorbeam cu o doamnă învățătoare de-aici, de la noi, și îmi spunea că se cunoaște foarte mult diferența dintre copiii care vin la atelierele voastre și cei care nu vin”. Sunt un grup de vreo zece oameni care iubesc să facă asta pentru comunitate, spune el. A văzut că, atunci când există un scop comun, comunitatea se mobilizează.

La jumătatea lunii septembrie a ținut și Marius două ateliere de pompieristică, unul de teorie și unul practic. Le-a explicat copiilor cum trebuie să se prezinte în caz de cutremur, ce trebuie să facă în anumite momente ca acelea. Apoi, i-a învățat să folosească un stingător. S-au distrat teribil și au povestit despre asta zile întregi.

Contează lucrurile astea. Satul e deocamdată unul izolat, care devine important pentru autorități doar când se apropie vreun rând de alegeri. Doar pe fondul ăsta s-a mai îmbunătățit câte ceva în ultimii ani. Cum vede el însă Valea Corbului peste zece ani? Marius crede că nivelul educației va crește, pentru că grupul de inițiativă va face tot ce-i stă în puteri pentru asta, iar tot mai mulți copii vor încerca să ajungă la liceu. Mai vede aici o farmacie, un mic dispensar, o făbricuță unde lumea să poată munci fără a pleca departe, la Pitești.

I-ar plăcea, desigur, ca și copiii lui să termine școala. Iar după ce vor lucra prin Pitești și prin împrejurimi, o parte dintre ei să se întoarcă în Valea Corbului pentru a ajuta mai departe. Și pe el se vede la pensie tot aici, în locul în care s-a născut. „Iubesc locul ăsta. E locul copilăriei mele și cred că aici o să-mi sfârșesc viața, făcând tot ceea ce-mi stă mie în putință ca om, ca satul acesta să crească din punctul de vedere al educației.” E un fel de lanț al bunătății care trebuie să se întindă cât mai departe în viitor.


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.